un fel de revelatie
by bianca on Mar.17, 2011, under lausanne
povestind astazi cu o colega britanica mutata in Elvetia de 20 de ani, am putut pentru prima oara in ultimele 6 luni sa explic coerent de ce vreau sa plec din “paradisul” elvetian inapoi in… chinuita Romanie.
tara imi e precum orice alt membru al familiei. nu poti alege in ce tara sa te nasti. la fel cum niciunul dintre noi nu putem alege in ce familie venim pe lume. insa atunci cand vine momentul, poti alege ce fel de relatie sa ai cu familia ta. sau cu tara ta. iar la fel ca si cu familia, si tara ramane mereu o parte din tine. pe unii ii supara sau ii dezamageste si aleg sa o parasesca, indiferent daca o vor purta apoi legata de glezne sau ascunsa in ceata uitarii. altii aleg ca indiferent cat de mult ii supara, sa o accepte asa cum e, ca pe orice alt membru al familiei.
Romania este unul dintre ai mei. ma supar pe ea uneori, as vrea sa nu ii mai vorbesc, dar nu pot, la fel cum nu pot nici sa stau departe. si poate pot sa fac o diferenta in bine, oricat de mica.
se apropie
by bianca on Mar.16, 2011, under fotografie
nu pot spune cu exactitate ce ma atrage atat de mult la olarit. poate legatura cu pamantul, energia pe care o iau din el, sau linistea, calmul pe care mi le da roata ce se invarte in liniste in timp ce lutul aluneca ascultator intre palme, sau faptul ca posibilitatile de transformare a unei bucati de pamant sunt infinit. poate e bucuria absoluta pe care mi-o da atelierul sau provocarea de a descoperi mereu ceva nou.
acum cel mai puternic este dorul. pe masura ce trec zilele si se apropie momentul revenirii in micutul nostru atelier, dorul creste exponential. 
free hugs
by bianca on Mar.10, 2011, under lausanne
in fata garii, printre oameni grabiti, genti si bilete de tren, aseara se ofereau imbratisari gratuite. am trecut pe langa el si am ezitat. m-am intors, vorbea cu cineva despre conceptul “free hugs”, ne-am zambit larg si ne-am imbratisat indelung.
am zambit toata seara, continui sa zambesc si acum. e simplu, e gratuit, e plin de energie si garanteaza zambete, si totusi atat de multe sunt conditionarile, incat desi primul instinct poate fi “o, da”, majoritatea trec pe langa usor stingheri, usor ingrijorati ca nu cumva cel ce le ofera sa vina cu bratele intinse spre ei si sa fie un moment de penibil in public.
nu am curajul sa stau in mijlocul trotuarului cu o pancarda pe care scrie “free hugs”. am primit si oferit insa in cele 5 secunde mai multa caldura decat in 6 luni de viata la Lausanne. m-am intrebat toata seara ce pot eu sa ofer care sa aduca macar o parte din bucuria mea de aseara.
privesc oamenii in ochi si le zambesc. spun “sanatate” strainilor care stranuta langa mine.
lista nu e lunga, ba dimpotriva. majoritatea datilor am fie castile in urechi, fie ochii in vreo carte si lumea trece pe langa mine fara sa ii ofer sau sa primesc ceva. poate e normal in timpurile pe care le traim, din ce in ce mai rupti de necunoscutii din jurul nostru. poate doar devenim mai singuratici, mai speriati cand cineva, un strain oarecare, fara sa astepte nimic in schimb, intinde bratele si ne ofera o imbratisare.
sssstt…
by bianca on Feb.08, 2011, under lausanne
aveai senzatia ca urci. sau cel putin ca mergi pe drum drept. ar fi fost bine sa iti dai seama ca de fapt panta era usor inclinata in jos si pana sa iti dai seama ai coborat destul de mult si acum esti prea obosit sa urci inapoi.
nu conteaza ce nume poarta panta: viata profesionala, proiecte personale, relatii. fiecare alege.
desi am fost mereu constienta ca exista doua alegeri: sa te straduiesti sa iesi sau sa te asezi, sa te odihnesti, sa vezi ce e in jur si intre timp sa aduni energie, pana acum am ales de fiecare data prima varianta. sa lupt sa ies. sa imi imping limitele. si mai mult. si mai mult. n-ai ce sa cauti in vale, trebuie sa urci, sa te dezvolti, sa nu irosesti nicio zi din timpul si asa prea scurt.
schimbarea e singura constanta 
am schimbat abordarea: m-am oprit din mers. doar pasii necesari, nimic in plus. m-am “tolanit” intre ore pe care le-am privit cu mainile sub cap cum se scurg, am savurat dulceata momentelor atat de rare in care…nimic. nici macar ganduri despre ce vei face mai departe, nici introspectii despre ce ai facut, nici planuri, nici concluzii, nici umblat prin fotografii, nici “inghitind” filme despre olarit, nici blog.
liniste… o liniste pe care o tragi peste tine cu voluptate. si fara grija ca nu vei mai vrea sa iesi de sub ea. fara sa mai fi incercat vreodata stii ca fiecare moment trebuie savurat pentru ca nu va dura mult pana te vei primi cu totul inapoi si vei urca panta.
nemiscat
by bianca on Jan.28, 2011, under lausanne
fiecare dintre stari e de dorit sa fie asumata. in mod normal as fi spus trebuie. dar una dintre credintele puternice pe care le am este ca nimic nu trebuie, ai intotdeauna o alegere de facut sau posibilitatea de a refuza, oricat de imposibil ar parea.
cel mai greu pentru mine este sa imi asum perioadele in care simt ca am intrat in pauza. zile in care totul in interior e cumva vascos si energia ajunge doar pentru a ajunge la capatul fiecarei zile. de cele mai multe ori in spatele acestor stari sta un motiv, dar uneori nu e nevoie sa il cauti, se va revela singur la timpul potrivit.
enough
by bianca on Jan.18, 2011, under lausanne
I am enough. I don’t need to be smarter, taller, fatter, thinner, more like this or more like that.
I am enough. I don’t need to say I like music that I do not like, that I read books that are not relevant for me just because everybody thinks I should.
I am enough. I don’t need to pretend I am not feeling what I feel. I don’t need to make myself look more tern or more vivid just to make the others feel better about themselves or myself.
I am enough. To be loved, to be appreciated, to give and receive. I am enough. To love myself before loving others to be able to love others.
I am the sum of all the good and not so good things and thoughts and experiences and dreams and hopes that live in me. I am not yet there to believe I am enough just as I am, no other adjustments. But as the journey continues I will be. Because I believe. And first of all I believe in me.
Brene Brown: The power of vulnerability
l
lectie zilnica
by bianca on Jan.11, 2011, under fotografie, lausanne
am fost la un pas de a-mi incepe saptamana si ziua cu un mail catre o prietena draga in care ma plangeam de lipsa de chef, dand
vina si pe vreme (cam cainoasa, e drept), pe ziua de luni si pe oboseala, pe distanta pana la urmatoarele zile libere in asteptarea carora ma aflu de prea multe ori inainte ca ziua de duminica sa se fi terminat deja.
cate sunt orele, zilele pe care le irosesc asteptand sa treaca. sa vina acele doua zile in care sunt complet stapana pe timpul meu. sa treaca acele ore in care toata energia mea trebuie sa se canalizeze in munca spre folosul corporatiei si sa ajung la orele mele.
m-am oprit. am sters mailul netrimis. pentru ca imi iubesc fiecare zi, chiar si cele in care ceasul suna la ora 7. pentru ca e atat de usor sa imbrac haina lipsei de chef pentru ca mai tarziu sa ma plang ce repede trece timpul. pentru ca mi-am adus aminte din nou de vorbele unui vechi prieten: nu esti responsabil pentru ceea ce simti, esti responsabil pentru ceea ce faci cu ceea ce simti.
lectia trecerii prin fiecare zi fara sa o irosesc este printre cele pe care le reiau cel mai des.
citand…
by bianca on Jan.05, 2011, under lausanne
“Always bear in mind that your own resolution to succeed is more important than any other thing.”
Abraham Lincoln
rezolutiile sunt din nou la moda
by bianca on Jan.04, 2011, under lausanne
nu mi-am dat seama ca a inceput un an nou. am sarbatorit, am numarat invers ultimele secunde, am strigat “la multi ani” si totusi ceasul meu interior nu a batut ora 12:00 pentru un nou an, gandurile nu au trecut prin retrospectiva anului trecut si nici nu am stabilit rezolutii pentru anul cel nou.
4 zile mai tarziu si mai bine de 2000 de km distanta de locul in care am marcat trecerea unui alt an am realizat ca inca nu stiu ce imi propun pentru 2011. se spune ca ceea ce ne dorim sa implinim are cu 60% mai multe sanse de succes daca e scris pe foaie. eu nici macar nu m-am oprit sa ma gandesc, in timp ce scrisul se invarte in jurul unei idei generale.
am ramas la gandul ca poate nu punem problema bine, poate ca nu ar trebui sa ne bucuram ca incepe un an nou, ci sa fim tristi ca ne-a mai zburat un an printre degete, cu atat de multe zile care eu una nu stiu unde si pe ce s-au dus. sa facem “contabilitatea” rezolutiilor de anul trecut si sa reportam in noul an tot ce a ramas neimplinit. si totusi, chiar daca las impresia ca am inceput noul an cu o tendinta usor depresiva, ma bucur sa spun ca nu
rezolutia pentru 2011?… toate visele sunt posibile! da, suna mai mult a whishful thinking decat a tel pentru noul an. dar poate fi la fel de bine un fel de mantra. sa fac ceva pentru fiecare vis suna mai aproape de o rezolutie, putandu-se declina apoi in actiuni concrete care sa ajunga pe o foaie de hartie undeva la vedere si sa aiba cu 60% mai multe sanse de implinire.
sau poate prima rezolutie pentru 2011 ar trebui sa fie sa imi stabilesc rezolutiile pentru 2011?
intre Mosi
by bianca on Dec.15, 2010, under lausanne
nu doar copii cuminti primesc cadou in ghetute de Mos Nicolae
si blogurile “cuminti” primesc haina noua, chiar daca un pic mai tarziu decat 6 decembrie. asta pentru ca i-au lasat pe copii inainte
