drumuri
by bianca on Jan.07, 2010, under confesiuni
spre deosebire de multi copii, atunci cand, mica fiind, eram intrebata ce vreau sa fiu cand ma fac mare, nu stiam sa raspund. pentru ca nu stiam ce sa aleg. as fi vrut cel putin 50 de vieti intr-una, in care sa pot sa fiu si explorator si scriitor si sa lucrez in spitale din zone sarace sau sa fiu militant pentru drepturile omului sau jurnalist in zone de razboi. si lista poate sa continue intr-o insiruire de ipostaze in care mi-ar fi dorit sa fiu si stiam de pe atunci ca va veni o zi in care va trebui sa aleg.
alegerea s-a intamplat cumva fara mine, intr-o buna zi aveam un job, apoi altul, apoi altul. undeva pe parcurs alegerile au incetat sa fie constiente. apoi a inceput sa nu mai suficient sa am un job si sa se simta din ce in ce mai puternic nevoia gasirii acelei meserii care sa imi asigure nu evolutie in cariera, ci implinire, care sa faca sa vibreze corzile entuziasmului dimineata cand suna ceasul, care sa asigure nu doar mijloacele de trai pentru orele din afara jobului, ci sa dea sens intregii zile. sunt inca in cautare. am petrecut timp ce s-a adunat in ani incercand drumuri pe care le credeam intinzandu-se lungi si pline de realizari doar pentru a ma reintoarce in intersectia principala din care sa pornesc intr-o alta directie. proverbul spune ca nu conteaza destinatia, ci drumul pana la ea. si fiecare dintre drumurile inchise prin hatisul aplecarilor spre un domeniu sau altul m-au invatat cate ceva.
inclinatiile ce rodesc implinire sunt de multe ori ascunse in fata propriilor ochi. ai nevoie sa parcurgi drumuri lungi si obositoare pentru a te intoarce in acelasi loc in care sa realizezi ca de fapt erau acolo tot timpul. imi doresc sa mi se ridice valul de pe ochi si sa vad padurea de copaci.
