bianca bardas

baby you and I, can pack our bags and hit the sky…

e nevoie de curaj pentru a visa. si de exercitiu. curajul de a nu aplica obisnuinta de a ridica bariere chiar si atunci cand exersezi imaginatia. odata ce ai inceput sa visezi, ce ti-ai luat avant si ti-ai umplut plamanii de aerul nou-nout al imposibilului devenit posibil, e nevoie de si mai mult curaj sa faci ceva cu visele pe care le-ai ingrijit cu multa atentie.

curaj sa rupi monotonia, curaj sa calci in picioare toate dogmele in care te-au crescut societatea, corporatia, forma de viata urbana cu lectiile ei de supravietuire in jungla citadina (unde niciodata nu imi e clar de ce e nevoie sa supravietuiesti, cand poti sa traiesti pur si simplu, renuntand la lupta accerba si competitiva ce se ascunde in sensurile supravietuirii). curaj sa asimilezi faptul ca toate cele pe care le blamezi atunci cand le ai pot fi si excluse din viata-ti atunci cand te decizi ca nu le mai vrei si ca discursul nu era de fapt unul de bravura.

societatea (generic vorbind) e de vina ptr ca nu ne lasa suficient timp sa visam, iar daca visam nu ne lasa suficient timp sa le punem si intr-un cadru real si daca le punem intr-un cadru real nu ne lasa sa le traim cu adevarat. responsabilitatea noastra unde intervine? concret, dincolo de visul de a face lucrurile altfel.

Be the first to like.

Like

Unlike