citadin
de-a timpul
by bianca on Apr.12, 2012, under citadin
sunt multe zilele in care doar lucrurile de baza ce trebuie facute se aglomereaza si devine o provocare sa le tii pe toate in echilibru si la sfarsitul zilei, cand in sfarsit ai pus capul pe perna, sa nu navaleasca valul grijilor: am uitat de intretinere, iar nu am pus o masina la spalat si am uitat pana si de programarea la manichiura pe care o tot aman de zile bune.
peste toate cele ce se cer facute, se adauga straturi straturi de informatie ce se cere absorbita, de experiente pe care iti doresti sa le traiesti, de oameni cu care vrei sa imparti placerea unei povesti la un pahar de orice. si mai mult decat toate, dorinta transformata de multe ori in nevoie organica de a-ti urma visele, de a da o sansa unei pasiuni sa creasca, sa devina o parte din viata ta, acordandu-i o parte din timpul atat de limitat.
ca in orice altceva ce tine de viata noastra, nu exista retete. dar cu siguranta exista cateva ingrediente care ne pot ajuta sa ajungem mai aproape de ceea ce ne dorim. cel mai important la care ma pot gandi este modul in care ne raportam la timp. de prea multe ori lucrurile se intampla pur si simplu si te trezesti ca ziua a zburat fara sa stii unde, si nu doar ziua, ci saptamana sau luna. si senzatia este ca nu tu controlezi timpul, ci el te controleaza pe tine.
calitatea lui de a fi complet inelastic cere o analiza atenta a lucrurilor pe care le faci intr-o zi, o prioritizare, si inevitabil se ajunge si la niste renuntari. pentru mine este frustrant uneori sa asociez viata mea cu ideea de prioritizare (e ca si cum mi-as pierde libertatea), dar este si mai frustrant ca uitandu-ma in urma la sfarsitul unei saptamani , sa imi dau seama ca n-am reusit sa fac ceea ce imi doream, insa am reusit cumva sa scap printre degete ore bune.
adevarata libertate vine din capacitatea de a lua decizii asupra timpului meu, sa aleg constient cum il petrec. in aceeasi masura conteaza sa recunosc si apreciez lucrurile pe care le fac, sa ma bucur de ele si sa nu ma judec negativ prin prisma celor pe care nu le fac.
1 an
by bianca on Mar.28, 2012, under citadin
1 an plin iti pare ca trece la fel de repede ca o luna. intorcandu-ma iar si iar cu gandul la blogul lasat sa se prafuiasca pe unul dintre rafturi m-am gandit mereu ca nu a trecut atat de mult de la ultimele cuvinte scrise.
a trecut 1 an, un drum de intoarcere din Lausanne in Bucuresti, alte calatorii, un atelier de ceramica ce a crescut incet dar sigur intr-o noua locatie, prietenii noi castigate si altele lasate uitarii, un revelion fara rezolutii scrise dar cu multe vise de implinit.
primul post dupa 1 an e timid, cuvintele au nevoie de exercitiu pentru a-si regasi vocea 
doar o parere
by bianca on Nov.25, 2010, under citadin
toata iarna asta care se tot straduieste sa vina cu succes la Carmen in sudul Germaniei, fara foarte mare succes in Bucurestiul Oanei, al Mirunei si al atator altori prieteni dragi, partial in Londra Ralucai, cu frig dar fara zapada in Lausanneul meu sau in Parisul lui Mihnea nu reuseste sa alunge senzatia ca in foarte multi dintre prietenii mei a venit primavara. infloresc proiecte, rasar lucrari minunate si fotografii cu povesti. se revarsa ganduri in cuvinte mesterite. se intampla calatorii. se traiesc concerte si felurite lansari. traim totusi un timp frumos.
civilizatie?
by bianca on Jun.07, 2010, under citadin
claxoane, aglomeratie, greva anunatata generala, dar care a strans in fata guvernului pana acum doar 50 de oameni, presedintele care este sau nu este al nostru, ministrii care considera ca tara e in slujba lor, nu ei in slujba tarii, cheltuieli fara cap, putine vizibile, multe, prea multe nestiute, cheltuieli cu cap de care nu stie nimeni, opinii peste opinii peste tot, on line sau nu, despre cum e bine, ce e bine, cine a gresit si cand, dar mai ales cine, masini de salvare a trupului urlandu-si graba si frustrarea in trafic, parinti pensionari ce isi calculeaza noua viata, dorinte de a a-i da in judecata pe cei incompetenti si a-i pedepsi cu iesirea la pensie pe cei laudati 350 ron sub care se promite ca nu va scadea venitul celor mai neajutorati.
de fapt imi lovesc ochii, fara sa caut in mod special, atat de multe informatii cu sau fara ghilimele despre criza si situatie si multe altele, incat nici macar decizia luata de ceva vreme de a nu ma mai uita la televizor nu este suficienta sa stea bariera in calea invaziei stirilor.
intre timp ma minunez iar si iar de oamenii care merg in sala de cinematograf ca si cum ar fi la ei in sufragerie, asa ca vorbitul tare, cu insotitorii sau la telefon, e considerat absolut normal, de cei ce isi parcheaza masinile in statia de autobuz, ca ei acolo au treaba, de cei ce conduc agale, aproape ardeleneste, cu muzica data atat de tare incat de la etajul meu 6 versurile se aud perfect, de cei ce conduc cu toata viteza cailor din dotare (in numar mai mare decat neuronii), de cei ce iar si iar decid ca trotuarul abia asfaltat trebuie spart din nou, ca treaba lor cu tevile nu se putea rezolva inainte de marea re-re-renivelare a bucatilor si asa chinuite de trotuar, din ce in ce mai populate de masini, chioscuri, flori, tarabe sau mormane de moloz.
cu sau fara televizor, uneori parca e prea greu, prea obositor sa incerci sa pastrezi macar in jurul tau o Romanie civilizata.
din fericire insa am inceput randurile de mai sus acum o saptamana, intre timp am reusit sa ma feresc mai bine macar de actualitatea mondena televizata
and fly away from here…
by bianca on May.10, 2010, under citadin
baby you and I, can pack our bags and hit the sky…
e nevoie de curaj pentru a visa. si de exercitiu. curajul de a nu aplica obisnuinta de a ridica bariere chiar si atunci cand exersezi imaginatia. odata ce ai inceput sa visezi, ce ti-ai luat avant si ti-ai umplut plamanii de aerul nou-nout al imposibilului devenit posibil, e nevoie de si mai mult curaj sa faci ceva cu visele pe care le-ai ingrijit cu multa atentie.
curaj sa rupi monotonia, curaj sa calci in picioare toate dogmele in care te-au crescut societatea, corporatia, forma de viata urbana cu lectiile ei de supravietuire in jungla citadina (unde niciodata nu imi e clar de ce e nevoie sa supravietuiesti, cand poti sa traiesti pur si simplu, renuntand la lupta accerba si competitiva ce se ascunde in sensurile supravietuirii). curaj sa asimilezi faptul ca toate cele pe care le blamezi atunci cand le ai pot fi si excluse din viata-ti atunci cand te decizi ca nu le mai vrei si ca discursul nu era de fapt unul de bravura.
societatea (generic vorbind) e de vina ptr ca nu ne lasa suficient timp sa visam, iar daca visam nu ne lasa suficient timp sa le punem si intr-un cadru real si daca le punem intr-un cadru real nu ne lasa sa le traim cu adevarat. responsabilitatea noastra unde intervine? concret, dincolo de visul de a face lucrurile altfel.
pentru Andrei
by bianca on Apr.06, 2010, under citadin
stiu si multumesc de comentariu. si de incurajari
la mai multe post-uri cu mesaj si la mai multe poze (valabil ptr mine, la tine nu e cazul) pe blog, ca iarna asta a lasat dupa ea o penurie de fotografii, recunosc 
d’ale capitalei
by bianca on Apr.06, 2010, under citadin
Bucurestiul nu e pentru toata lumea. de fapt cred ca niciun loc nu e chiar pentru toti. dar Bucurestiul chiar trebuie sa ti-l doresti (indiferent de motivatia care sta in spate) ca sa nu fugi obosit sau scarbit sau satul in alte parti. mi-a inspirat mereu “ia-ma cu totul sau lasa-ma de tot”. stiu multi oameni care il detesta, unii dintre ei neavand nici macar experiente neplacute.
relatia mea cu orasul oraselor este, ca orice relatie, din cand in cand nevoita sa treaca prin perioade de evaluare, de raspuns cat mai sincer la intrebari cat mai grele. mai ales in perioade in care am ramas cu un gust amar pentru ca cei de la Sf Spiridon Vechi nici macar nu s-au obosit sa puna un microfon afara sa auda lumea sluja de Inviere, care oricum a pierdut teren considerabil in fata galagiei din trafic, a sierenelor si a Pastoralei (scrisoarea trimisa in fiecare an de IPS catre multimea de enoriasi, ce in mod normal se citeste undeva spre sf slujbei), in care nu am reusit sa imi dau seama daca am luat lumina de la o lumanare aprinsa de vecinul plictisit si spargator de seminte din fata sau a venit de la preot, in care rugaminti gen: “nu va impingeti, este pentru toata lumea” provoaca reactii adverse si oamenii mai au un pic si se calca in picioare.
dar pana la coada orasul ce vina are? cladirile nu pot sa se revolte ca in mijlocul lor, cele ce stau de niste zeci sau sute de ani cu fala pe bulevarde, se ridica sectia 14 de Politie din aluminiu si sticla (da, e vorba de Lascar Catargiu). strazile nu sunt cele care ne sufoca in trafic, desi se obisnuieste ca vina sa se dea pe ele, pentru ca sunt prea stramte pentru atatea masini (nici vorba ca ar fi cazul sa mai lasam masinile acasa si sa incercam si alte variante de transport sau mersul pe jos). nici bordurile din intersectia de la Budapesta nu au vreo vina pentru ca cineva de la primaria sectorului 4 s-a gandit sa le vopseasca in galben si negru si…. surpriza… vopseaua pe multe dintre ele a tinut… O ZI . nici cosurile de gunoi de fapt nu au o problema de disciplina atunci cand nu mai stau un suportii destinati de pe langa garduri.
da, recunosc ca de multe ori imi vine sa plec. nu doar din Bucuresti, dar si din tara. si nu pentru motive economice, ci in special cautarea unor oameni care sa aiba un sistem de valori mai apropiat de al meu, cu care sa pot forma o comunitate si sa ingrijim bunul public, sa il conservam, unor oameni care, veniti din toate colturile tarii intr-un oras, sa nu se mai comporte ca si cum ar fi doar turisti de wend si atunci e normal si sa scuipi si sa arunci pe jos si sa rupi si sa strici si a unor nativi care sa ii traga de maneca sau care sa accepte, dupa caz, ca statutul de bucurestean vine si cu obligatii, nu doar cu drepturi. sunt deja cativa ani de cand evit sa iau o decizie (sau poate asta inseamna in sine o decizie). dar pana atunci, pana cand va veni peste mine, peste toti, un viitor cu o vietuire intr-un alt loc, ce ar fi sa nu ma mai gandesc doar ce o sa ii cer primarului cand merg in audienta, ci sa si cer audienta respectiva. si sa vad eu ce pot face cu cosul de gunoi ce sta de o vreme rezemat de gardul din fata blocului (recunosc, sunt uimita ca nu l-a furat nimeni inca…)
let’s go back to the basics…
by bianca on Mar.22, 2010, under citadin
orice pauza aduce o ingreunare a usurintei cu care faci un lucru ce echivala cu normalitatea. perioada de liniste de pe aceasta pagina imi apasa constiinta de ceva vreme… ca si cum as trada o promisiune neverbalizata, facuta mie. ma uit la toate cele ce stau in draft, post-uri incepute si nefinalizate, franturi de ganduri asternute pe foi virtuale lasate in paragina si regret ca am lasat trairile sa treaca fara sa le transpun in cuvinte.
amanarile pentru momente in care vei fi mai linistit, vei avea mai mult timp etc, etc sunt cele mai periculoase capcane in care cad constienta fiind ca timpul prezent este tot ce am, ca fiecare lucru are momentul lui si lasat sa treaca nu se va mai intoarce in acea forma a trairilor. si totusi nu incetez sa cad in ele… si nu stiu de cate experiente de acest gen este nevoie sa invat cu adevarat lectia, sa trec din planul teoretic in cel practic, manifestat de la sine.
e oare doar boala mea? sau ducem cu totii aceeasi lupta intre discurs si realitate, intre declaratiile pe care le facem si felul diferit in care se dovedeste la sfarsitul zilei ca am facut lucurile? tendinta pe care o resimt in jurul meu este un fel de revigorare a perioadei “flower-power” insa intr-un fel mult mai constient, cu alegeri mai educate, cu mai multa responsabilitate fata de alegeri: nu se dau joburile pentru flori in par, insa se schimba prioritati, se cauta repere concrete, se dau valori de tip corporatist pe lectii de viata cu invataminte uneori dureroase, dar ce duc la transformari adanci. imi place sa cred ca este prima faza a unei noi perioade renascentiste pentru animalul urban (si nu numai).
1×12
by bianca on Jan.22, 2010, under citadin
una dintre rezolutiile anului acesta se leaga de citit. cartile sunt boala grea, mai ales cand nu te poti opri din cumparat, dar nu ai nici timp de citit pe cat ti-ar placea. asa ca pe principiul ca daca iti propui ceva si planul il treci si pe hartie ca sa ai mai multe sanse de succes, mi-am propus sa citesc minim o carte pe luna (deziderat cat de cat realist, punand in balanta toate cele ce trebuie sau se doresc inghesuite in orele cand nu dorm).
am un plan: o carte pe luna! apoi am facut un calcul absolut banal: o carte pe luna inseamna 12 carti pe an! anul trecut cred ca am cumparat de 4 ori mai multe. daca as mai inmulti si cu un numar mediu de ani… rezultatul devine brusc deprimant… citind doar ce imi place (indiferent de preceptia generala ca “e un clasic, cum sa nu citesti X”) 12 carti pe an este o realitate trista.
de-a vacanta
by bianca on Dec.18, 2009, under citadin, fotografie
imi e dor sa spun: “de maine incepe vacanta”. e adevarat ca si concediul poate fi costumat in haina de sarbatoare si dat cu arome de vremuri trecute, pe cand vara si iarna insemnau vacante pline, bogate (in timp si nu numai). trecerea anilor perverteste din pacate bucuriile altadata nealterate de niciun gand “de om mare”:
ce bucurie ca ninge = cand esti mic: uraaaa!! bulgareala! ne dam cu sania! beau apa direct din turturi si vin acasa ud pana la piele, dar cui ii pasa? ma cearta mama, ma schimba si ies iar afara!
ce bucurie ca ninge = cand esti mare: fir-ar sa fie, nu am cauciucuri de iarna, iar se blocheaza traficul, si asa faceam 4 ore pana la Brasov, acum o sa fac 6, daca ma ud la picioare cu siguranta racesc, tot timpul ii ia pe idili iarna pe nepregatite si nici nu mi-am platit asigurarea.
zilele libere se pot numi oricum: concediu, vacanta, liber de la stat sau de la patron, nu conteaza. le vreau pe cele in care nu profit pentru a rezolva o mie de treburi de om mare ramase nerezolvate, cand nu impart inainte zilele de concediu pentru tot anul sa ma asigur ca pot sa imi indeplinesc planurile de vacanta.
