meditativ
intre vis si facturi
by bianca on Jan.18, 2010, under meditativ
una dintre primele bariere (si poate cea mai puternica) de care ne lovim atunci cand dorinta de a implini vise (ce nu au legatura cu cariera) devine bomba cu ceas este cea a banilor. banii de la job te ajuta sa iti satisfaci nevoile din afara jobului. clar, bine stiut de catre toti, nu spun lucruri noi.
la fel ca atunci cand, inlocuind inocenta copilariei cu responsabilitatea adultului nu te mai poti gandi la bomboane fara sa te gandesti la asigurari medicale, dentist, rate si alte dari, se pare ca nu ne mai putem gandi la schimbari bruste de macaz in favoarea viselor adanc dospite fara sa incepem sa rationalizam intreg procesul: da, stau 9 ore la job, dar imi asigura banii sa imi platesc facturile macar si pana cand voi incepe sa fac ceva cu visul meu din ce traiesc daca imi dau demisia? sau din ce voi trai daca visul meu este sa imi caut scopul in viata, activitate complet nelucrativa? si daca imi dau demisia pentru ca stiu sigur ca ceea ce fac acum nu mai e in acord cu mine, dar nu gasesc nimic altceva? ce intervin aici? rationalul? compromisul? frica? spiritul de auto-conservare? toate la un loc?
in primii ani ai vietii mi se parea ceva complet…in afara oricarei posibilitati de indeplinire sa te duci in alta tara. distantele erau ceva incredibil ce necesitau un efort deosebit si anumite capacitati pentru a putea fi parcurse. cei 120 de km distanta de la Brasov pana la tara erau o distanta imensa. d’apoi sa te duci in tara altcuiva! undeva in clasa a 9-a am facut un lung drum cu autocarul pana in Olanda. a durat 3 zile (si cele 2 nopti dintre). mi-a schimbat cu totul perceptia asupra distantei. 120 de km parcursi intr-o ora jumatate au devenit echivalentul pauzei de 10 minute dintre orele de la scoala. unul dintre avantajele faptului ca m-am angajat in anul 2 de facultate a fost posibilitatea de a calatori. ajung la Viena cu avionul mai repede decat ajung la Brasov si cu siguranta ajung de 2 ori mai repede de la Bucuresti la Londra sau Paris sau Barcelona decat ajung la Timisoara. toata perceptia asupra distantelor s-a schimbat. sa stai…departe nu e ce-a fost odata 
a fost suficienta experienta primului drum cu autocarul, intarita de cea a primului drum cu avionul. a fost suficient un pas in necunoscut, ce a schimbat complet perspectiva. iar acum imi e greu sa empatizez cu mama sau orice persoana careia i se pare ciudat (a se citi: “Dar e departe!” sau “Ce sens are sa te duci pana acolo ptr 2 zile?”) sau pierdere de timp sa mergi de vineri seara pana duminica la pranz intr-un oras din afara tarii. sau intr-un oras din tara pentru care e nevoie de mai mult de 2 ore de calatorit. totul tine de perspectiva. si de curajul de a incerca si o alta abordare.
da, e una sa ti se schimbe relatia cu distantele terestre si sa te minunezi de cat de flexibil esti acum si alta sa spui: de acum incolo voi testa libertatea, sa vedem ce se intampla si cum ma va schimba. voi pune cu adevarat in practica vorba inteleapta: “un adult nu trebuie”. voi inchide calculatorul, imi voi strange lucrurile si ma voi oferi cu bratele deschise nescunoscutului, increzator ca voi reusi cumva sa ma descurc. habar nu am daca as putea sa ma descurc. nici nu cred ca imi e clar ce inseamna “a te descurca”. e sinonim cu a gasi orice solutie viabila pentru a avea din ce sa iti platesti intretinerea si lumina si eventual sa si iei ceva de mancare (sau, de ce nu, sa inceapa mama din nou sa iti trimita pachet ca in anii facultatii). e sinonim cu a-ti oferi timpul necesar sa iti dai seama ce vrei cu adevarat sa faci si timpul necesar pentru a gasi si cum sa faci asta?
retete? nu, absolut niciuna. e intr-un fel ca la bungee jumping: ori sari, ori ramai pe margine si privesti.
realitate personalizata
by bianca on Dec.17, 2009, under meditativ
in spatele unei multitudini de reactii pe care le avem se afla o alegere. nu e mereu constienta si ni se pare atat de normal sa reactionam intr-un anumit fel la un anumit stimul, incat nu se mai distinge acea fractiune de secunda cand de fapt decizi cum vei reactiona mai departe.
iar odata cadrul creat, incarcam cu propria proiectie realitatea celuilalt. ne-am certat, erai nervos/nervoasa cand te-am vazut ultima oara, deci orice forma de comunicare ulterioara (pana la un punct) se pune sub semnul nervozitatii respective, mai ales atunci cand comunicarea nu e fata in fata.
atat de multe sunt conditionarile carora suntem supusi incat doar incercarea de a gandi ca se poate si altfel e sufocanta si pare un obstacol teribil de greu de depasit. schimbarea este, nu in van, cel mai greu proces prin care trecem. iar temelie gradului de dificultate ii sta frica. frica de orice: de schimbare in sine, de drumul necunoscut, de a te infrunta, de a accepta realitati interioare sau exterioare, de a te accepta asa cum esti, de a-ti accepta esecurile, de deciziile pe care ar trebui sa le iei din momentul in care constientizezi un adevar. dincolo de dragoste, ura, indiferenta, afectiune sau durere, frica s-ar putea sa fie motorul care pune in miscare lumea asa cum o stim.
intr-o lume paralela
by bianca on Dec.08, 2009, under meditativ
atunci cand in jurul meu se inghesuiau din toate partile doar discutii despre fotbal si parea ca preocuparea principala era sa se stabileasca echipa care ii inalta automat pe scara sociala pe suporteri, am inceput sa scriu, in acelasi cadru in care se exprimau parerile cu tenta asa zis sportiva, despre carti.
acum, cand preferinta sau non-preferinta pentru un anumit candidat politic a ajuns sa te defineasca, sa spuna lucruri importante despre caracterul, educatia si principiile unui om, am inceput sa caut pe internet despre oameni care isi umplu viata de frumusete, care scriu lucruri minunate, care fac fotografii incredibile, care organizeaza ateliere de recreere, care le povestesc altora despre ceea ce fac alti oameni.
mi-am imbogatit colectia de site-uri favorite cu descoperiri nesperate si neasteptate. am readus televizorul la tacerea in care ii sade atat de bine (imi amintesc cu placere de aceasta toamna cand nu am avut unul nici macar pe post de mobila). am aprins lumanari parfumate si ma gandesc la lucrurile care pentru mine nu fac ca acest an sa fie unul irosit si la lucrurile care imi plac cel mai mult pe lume si, de ce nu, si la cele care nu imi plac.
valea, nu muntele
by bianca on Dec.03, 2009, under meditativ
toata lumea isi doreste sa fie varful muntelui. fii valea, si vei fi cea mai roditoare. in vale se aduna in rauri izvoarele incepute in varf si infloreste viata, in vale se aduna lumea sa intemeieze asezari. nu, nu e ideea mea, am primit-o cadou de la Alexandra, asa ca multumesc
in fiecare perioada a vietii avem de invatat cate o lectie. de prea multe ori nu ne dam seama nici cand e prea tarziu care a fost lectia. pentru mine e lectia modestiei in aceasta perioada. a modestiei in primul rand in fata vietii. si a reluarii locului de invatacel. si e o perioada buna, mai ales cand pentru a fi valea e nevoie sa arunci uscaturile, sa nivelezi un pic terenul si sa descoperi ce e rauri ajung la tine
nepotriviri
by bianca on Nov.27, 2009, under meditativ
stiu, fiecare zi e perfecta asa cum e. stiu fara sa fie nevoie sa imi folosesc rationalul pentru asta. la fel cum este o realitate absorbita in interior ca timpul este inestimabil si ca nu am voie sa il irosesc, sa ii ratacesc in uitare zilele ce nu se mai intorc. le port in mine convingeri, precum o a doua piele. traind aceste realitati interioare ma intalnesc cu zile pe care parcurgandu-le nu imi doresc decat sa treaca repede, cat mai repede, pentru ca mi se aseaza ca o mazga pe suflet ce imi face jilave visele, imi inglodeaza rece si ud orele si degetele ce se chinuie sa o curete nu au niciun efect.
cel mai simplu imi e sa ma imbrac cu haina lor incomoda si sa astept sa ia forma mea si sa treaca senzatia de discomfort sau sa sper ca nu devine si mai incomoda. dar odata imbracata, intinzand de ea, sa te lepezi apoi e mult mai greu. prefer sa stau dezgolita de haina zilelor si sa infrunt, cotrobaind dupa un sentiment concret de teama, frustrare sau neputinta pe care sa il scot la lumina, redandu-mi savoarea zilelor.
nu mintii
by bianca on Nov.24, 2009, under meditativ
de prea multe ori mintea este un dusman de temut. propria minte, pe care nu o poti opri, pe care nu am capacitatea sa o opresc din alergat decat pentru secunde. mintea care te controleaza, care iti pune cele mai mari bariere si naste sentimentul cel mai ingenunchetor al spiritului: frica.
cu toate ca suntem cu mult mai mult decat ceea ce gandim, ne-am obisnuit atat de tare sa acceptam efluviile fara de oprire ale gandirii ca pe ceva normal, incat e nevoie de daramarea unor munti de preconceptii pentru a vedea dincolo, pentru a intelege macar ca nu gandurile sunt cele care te controleaza, ci puterea este de fapt la tine in a controla gandurile. si ca in afara de ganduri e un intreg amalgam de forte, de trairi, un sine de care nu avem habar, pe care unii au sansa macar sa il intrezareasca, dar pe care multi nu il constientizeaza.
ma retrag in linistea mea in care vreau sa opresc gandurile si sa vad ce este dincolo de ele.
la voia destinului?
by bianca on Nov.06, 2009, under meditativ
se spune ca atunci cand iti pui dorinta potrivita intreg Universul comploteaza pentru ca dorinta ta sa se indeplineasca. si tot ce trebuie sa faci este sa iti formulezi cat mai exact cu putinta dorinta si apoi sa lasi Universul sa isi faca treaba pentru a o implini.
dorintele mele au avut cele mai felurite forme. de la foarte precise la foarte vagi, de la foarte ample la foarte simple. s-au implinit dorinte de care uitasem intre timp, iar pentru cele care nu s-au implinit ma gandesc ca exista un motiv pentru care lucrurile s-au petrecut asa, dar am incetat sa ma mai intreb de ce.
dupa dorinte la a caror implinire am visat cu ardoare, cu stomac strans si nopti nedormite si care devenite realitate s-au dovedit complet gresite am schimbat abordarea. de unde stiu eu ca imi doresc ce trebuie? de unde stiu eu ca pana la momentul in care se va indeplini dorinta va mai fi ce am nevoie? de unde stiu ca odata cu implinirea nu primesc de fapt un “pachet” mult mai mare de schimbari dureroase?
toata lumea (bine, poate nu chiar toata, dar din ce in ce mai multa lume) spune cate ceva despre echilibrul cu unviersul, despre karma, despre cum sa obtii echilibrul. imi fac si eu loc printre ei si spun: oare nu e suficient sa ai grija de sinele tau, sa iti ingrijesti spiritul si sa lasi Universul sa se preocupe de ce ai avea de fapt nevoie sa ti se intample?
un sens pentru orice
by bianca on Sep.25, 2009, under meditativ
dintre multele intersectii in care ajungi parcurgand viata, desi variantele de a continua pot fi multiple, intotdeauna poti alege una singura. si facand alegerea, sa mergi inainte, fara sa iti torturezi mintea cu intrebari fara raspuns: “dar oare ce se intampla daca as fi ales cealalta varianta?”. odata ce ai facut primul pas, toate celelalte posibile scenarii dispar.
nu stiu de unde am siguranta faptului ca daca iti e menit ceea ce te astepta pe o alta ramificatie a intersectiei, vei ajunge acolo si tot ceea ce trebuie sa se intample, se va intampla, nu conteaza cat de mare poate parea ocolisul.
m-am gandit in nenumarate situatii daca mi-ar placea sa stiu ce imi rezerva viitorul. si dupa ce primul val de curiozitate tipic feminina s-a linistit, raspunsul a venit de la sine: nu. placerea de a descoperi, autenticitatea surprizei, speranta in lucrurile minunate ce se pot intampla…cu siguranta nu merita date in schimbul dezvaluirii.
multora din experientele pe care le traiesc nu le inteleg sensul decat dupa mult timp, altele nu inteleg de ce nu au venit in momente care mie mi s-ar fi parut mult mai potrivite, cand as fi putut sa ma scufund in adancurile lor, sa le aflu intelesurile. dar chiar si atunci cand nu inteleg rational sensul, stiu ca el exista si ca se va deslusi la momentul potrivit.
permanente alegeri
by bianca on Jun.29, 2009, under meditativ
intotdeauna exista si o alta varianta. intotdeauna, in toate, este o alegere constienta sau nu. liberul arbitru (neplacut uneori) functioneaza in absolut orice. de multe dati, variantele dintre care poti sa alegi nu sunt cele mai placute si cu cat devin mai neplacute, cu atat sentimentul ca nu ai ce sa alegi se instaureaza mai puternic. sau, pentru a-ti usura trecerea peste fiecare zi, creierul, ingenioasa masinarie, se minte singur cu totala credibilitate: nu aveai ce sa alegi, nu depindea de tine.
intotdeauna exista o alta varianta care poate fi aleasa. de cele mai multe ori ma prefac ca nu ar exista asa ceva si viata ma obliga la drum anevoios fara voia mea. si totusi, intotdeauna…
stand still
by bianca on Mar.17, 2009, under meditativ
e un fel de gaura neagra… nu stiu daca doar timpul sau toata lumea sau energiile pe care toti le transmit in univers.
parca nu mai au cap si coada, parca vin ca niste valuri fara oprire, din ce in ce mai dese, din ce in ce mai mari, fara sa mai dea timp sa iti tragi sufletul intre doua navaliri de apa ce iti trec peste cap.
incerc sa imi dau seama care le e scopul, sau macar ce prevestesc toate. si nu mai stiu, nu mai gasesc nici macar timpul sa stau cu mine in linistea noptii si, nu sa meditez, dar macar sa le privesc pe toate cele de peste zi. parca nici pentru asta nu mai am energie.
dar stiu ca daca eu nu imi gasesc un sol prielnic, puternic in interiorul meu in care sa ma ancorez, care sa imi hraneasca radacinile, s-ar putea ca intr-o zi fara stirea mea, sa imi dau seama ca toate valurile astea m-au ratacit de mine, de visele mele, de sufletul meu.
astea sunt momentele in care ma opresc. e ca in pozele acelea in care, cu exceptia unui singur personaj sau obiect care se vede absolut clar, toate celelalte sunt doar o dunga in miscare. asa ma simt. dar e ca si cum in aceste momente reusesc sa opresc la marginea mea tot haosul, sa il directionez pe langa mine.
zambesc. acestea sunt momentele in care ma iau din tentaculele vietii de zi cu zi si ma redau mie, in care mi se confirma ca pot sa ma duc pana in cele mai indepartate cotloane ale fiintei mele fara sa pierd drumul inapoi.
