fotografie
se apropie
by bianca on Mar.16, 2011, under fotografie
nu pot spune cu exactitate ce ma atrage atat de mult la olarit. poate legatura cu pamantul, energia pe care o iau din el, sau linistea, calmul pe care mi le da roata ce se invarte in liniste in timp ce lutul aluneca ascultator intre palme, sau faptul ca posibilitatile de transformare a unei bucati de pamant sunt infinit. poate e bucuria absoluta pe care mi-o da atelierul sau provocarea de a descoperi mereu ceva nou.
acum cel mai puternic este dorul. pe masura ce trec zilele si se apropie momentul revenirii in micutul nostru atelier, dorul creste exponential. 
Likelectie zilnica
by bianca on Jan.11, 2011, under fotografie, lausanne
am fost la un pas de a-mi incepe saptamana si ziua cu un mail catre o prietena draga in care ma plangeam de lipsa de chef, dand
vina si pe vreme (cam cainoasa, e drept), pe ziua de luni si pe oboseala, pe distanta pana la urmatoarele zile libere in asteptarea carora ma aflu de prea multe ori inainte ca ziua de duminica sa se fi terminat deja.
cate sunt orele, zilele pe care le irosesc asteptand sa treaca. sa vina acele doua zile in care sunt complet stapana pe timpul meu. sa treaca acele ore in care toata energia mea trebuie sa se canalizeze in munca spre folosul corporatiei si sa ajung la orele mele.
m-am oprit. am sters mailul netrimis. pentru ca imi iubesc fiecare zi, chiar si cele in care ceasul suna la ora 7. pentru ca e atat de usor sa imbrac haina lipsei de chef pentru ca mai tarziu sa ma plang ce repede trece timpul. pentru ca mi-am adus aminte din nou de vorbele unui vechi prieten: nu esti responsabil pentru ceea ce simti, esti responsabil pentru ceea ce faci cu ceea ce simti.
lectia trecerii prin fiecare zi fara sa o irosesc este printre cele pe care le reiau cel mai des.
un fel de ignoranta
by bianca on Jun.24, 2010, under confesiuni, fotografie
as vrea sa stiu. sa stiu tot ce se va intampla, ce e scris, ce urmeaza, ce mi se ascunde… sa ma asez cuminte cu genunchii asezati la piept si sa ascult povestea a ceea ce va veni. povestea despre oameni pe care inca nu i-am cunoscut, despre intamplari ce ma asteapta, despre ridicari si caderi… chiar si atunci cand curiozitatea este atat de puternica incat citesc dupa primele 50 de pagini ale unei carti, ultimele ei 50 de pagini, o savurez cu aceeasi placere sau poate chiar si mai intensa.
si totusi nu vreau sa stiu nimic. nu vreau sa imi citeasca nimeni viata, sa imi spuna cineva despre ce va veni si ce nu. atata vreme cat nu stiu nimic, totul e posibil. atata vreme cat nu stiu nimic, toata puterea este la mine sa fac si sa desfac, sa aleg si sa imbratisez consecinte.
cat din ceea ce as decide fara sa stiu ce urmeaza ar mai fi la fel? cate lucruri as face, as spune, as desface, daca as stii ca drumul trebuie sa ma duca neaparat intr-o anumita parte? cat din lectiile vietii mi le-as mai insusi cu aceeasi forta?
de frica?
by bianca on Jan.17, 2010, under confesiuni, fotografie
vorba bine cunoscuta “nu lasa pe maine ce poti face azi” cand vine vorba de scris pentru mine se aplica asa: daca lasi pe maine ce poti scrie azi, s-a dus inspiratia. de multe ori ramane ideea, dar haina de cuvinte pe care ar fi imbracat-o nu va fi aceeasi. asa ca in zilele ce au trecut sub auspiciile nescrisului am ramas cu ideile. si momentul lor a fost inlocuit cu alte momente. din fericire nu intotdeauna clipa e pierduta pentru totdeauna.
spuneam cu ceva post-uri in urma ca frica a devenit sentimentul cel mai des intalnit, cel ce genereaza marea majoritate a actiunilor noastre. surpriza acestui inceput de an a fost ca poate exista si o parte buna in ea. un fel de frica pozitiva, care te impinge de la spate.
frica sa nu incep anul cu o stare de spirit negativa m-a ajutat sa imi amplasez un fel de cric sub moral, sa il impiedic sa se harjaie de pamant. frica de a nu trece nici o zi fara sa fac ceva pentru sufletul meu. frica de a nu ajunge sa promit lucruri pe care sa nu le infaptuiesc. toate sunt pentru mine frici pozitive. sa ii zice constiinta? 
uneori as lenevi comod in interiorul meu fara sa imi pese de nimic. cred ca totusi frica de a nu ajunge sa nu mai pot iesi din starea aceea ma impinge sa asortez leneveala cu o carte, cu un pic de meditatie si lista poate sa continue. in felul acesta niciuna dintre partile eului nu simte frustrare.
de frica de a nu uita vreau sa incep un jurnal al expeditiei extraordinare incepute in luna octombrie prin teritoriile sensului in viata, expeditie ce mi-a adus doi oameni minunati in viata, un atelier, o calatorie (initiatica oare? ) la Tulcea si a transformat noaptea in leagan pentru vise in care dau viata lutului.
de-a vacanta
by bianca on Dec.18, 2009, under citadin, fotografie
imi e dor sa spun: “de maine incepe vacanta”. e adevarat ca si concediul poate fi costumat in haina de sarbatoare si dat cu arome de vremuri trecute, pe cand vara si iarna insemnau vacante pline, bogate (in timp si nu numai). trecerea anilor perverteste din pacate bucuriile altadata nealterate de niciun gand “de om mare”:
ce bucurie ca ninge = cand esti mic: uraaaa!! bulgareala! ne dam cu sania! beau apa direct din turturi si vin acasa ud pana la piele, dar cui ii pasa? ma cearta mama, ma schimba si ies iar afara!
ce bucurie ca ninge = cand esti mare: fir-ar sa fie, nu am cauciucuri de iarna, iar se blocheaza traficul, si asa faceam 4 ore pana la Brasov, acum o sa fac 6, daca ma ud la picioare cu siguranta racesc, tot timpul ii ia pe idili iarna pe nepregatite si nici nu mi-am platit asigurarea.
zilele libere se pot numi oricum: concediu, vacanta, liber de la stat sau de la patron, nu conteaza. le vreau pe cele in care nu profit pentru a rezolva o mie de treburi de om mare ramase nerezolvate, cand nu impart inainte zilele de concediu pentru tot anul sa ma asigur ca pot sa imi indeplinesc planurile de vacanta.
