Tag: ceramica
rabdare
by bianca on Mar.30, 2012, under ceramica
faurirea ceramicii dincolo de toata magia creatiei este in primul rand un cumul de lectii pe care le parcurg zi de zi. in 2 ani de olarit nu a fost zi in care sa nu le repet, in care sa nu trec prin noi si noi teste.
rabdarea. poate cea mai importanta dintre toate lectiile.
fiecare vas trece prin transformarea unei bucati de lut pe roata, uscare, finisare, ardere, decorare, glazurare si o noua ardere. nimic nu se petrece repede si simt trecerea fiecarei zile, pentru ca fiecare dintre ele reprezinta o noua etapa. asteptarea este mereu presarata cu emotii si nu de putine ori forma finala este o surpriza.
lectia rabdarii a inceput cu prima zi in care s-a facut livrarea rotii de olarit, intr-o vineri dupa-masa. am despachetat-o in graba, am montat-o si am conectat-o la priza si…nimic! doua zile mai tarziu, dupa nesomn si dureri de stomac, suruburi desfacute si stranse la loc, zeci de telefoane date, drumuri la electrician, roata se intorcea in atelier si am putut sa strig:” se invarte!” prinsa in euforia momentului, nu m-am oprit sa ma gandesc ca functiona pe modelul de alimentare american 
rabdarea isi cere tributul de fiecare data cand as vrea sa sar toti pasii si sa ajung la forma perfecta, cand imi propun sa pun cat mai repede vasele in cuptor si raman cu o toarta in mana, cand abia astept sa termin de glazurat si cate un vas imi aluneca din maini, se incarca prea tare de glazura si ma obliga sa il curat, sa il las din nou la uscat si sa il reglazurez, cand fac doar o toarta pentru fiecare vas si inevitabil se rupe, se usuca prea repede si trebuie sa fac iar si iar, pana sa fie totul gata.
de multe ori cand sunt aplecata deasupra ei si vreun vas ajunge in cosul de reciclat lut in loc sa isi primeasca locul de cinste pe raft, ma gandesc ca de fapt am ajuns sa fiu olar pentru toate lectiile pe care le am de invatat. ca nu transformarea argilei este scopul, ci transformarea mea.
se apropie
by bianca on Mar.16, 2011, under ceramica
nu pot spune cu exactitate ce ma atrage atat de mult la olarit. poate legatura cu pamantul, energia pe care o iau din el, sau linistea, calmul pe care mi le da roata ce se invarte in liniste in timp ce lutul aluneca ascultator intre palme, sau faptul ca posibilitatile de transformare a unei bucati de pamant sunt infinit. poate e bucuria absoluta pe care mi-o da atelierul sau provocarea de a descoperi mereu ceva nou.
acum cel mai puternic este dorul. pe masura ce trec zilele si se apropie momentul revenirii in micutul nostru atelier, dorul creste exponential. 
