bianca bardas

uneori (poate de prea multe ori) e mult mai usor sa visezi la viata ta decat sa o faci sa se intample. sa ramai asezat pe canapeaua din sufragerie si, in timp ce orele se scurg, sa visezi cum, daca ai avea o zi libera, te-ai trezi dimineata, ai iesi in oras sa iti bei cafeaua, ai cauta imagini pentru fotografiile tale pe strazi inundate de primavara, ai intra in atelier si ai da frau liber imaginetiei, ai face toate acele lucruri la care visezi seara, cand te asezi in pat. intre timp visele tale au consumat ore, la sfarsitul carora a ramas amorteala. si apoi iti gasesti o scuza: ca aveai nevoie de odihna, ca nu toate zilele sunt facute pentru a face efectiv ceva. si probabil nu te inseli prea tare. sau nu te-ai insela deloc daca la sfarsitul zilei nu ar aparea regretul orelor in care ai facut orice altceva decat ceea ce te visezi facand, personaj principal in propriul tau film.

uneori, desi ai timpul pe care ti-l doreai, desi ai soarele pe care il visai, desi ai reusit sa treci peste amorteala de la trezire in ciuda celo 10 ore de somn, tentatia de a te imagina facand lucrurile dorite, indepartand sau apropiind camera, e mult prea mare sa ti-o refuzi. probabil asa s-au nascut multe dintre romanele lumii.

si iar nu am fotografii noi…

Like

Unlike