bianca bardas

in fata garii, printre oameni grabiti, genti si bilete de tren, aseara se ofereau imbratisari gratuite. am trecut pe langa el si am ezitat. m-am intors, vorbea cu cineva despre conceptul “free hugs”, ne-am zambit larg si ne-am imbratisat indelung.

am zambit toata seara, continui sa zambesc si acum. e simplu, e gratuit, e plin de energie si garanteaza zambete, si totusi atat de multe sunt conditionarile, incat desi primul instinct poate fi “o, da”, majoritatea trec pe langa usor stingheri, usor ingrijorati ca nu cumva cel ce le ofera sa vina cu bratele intinse spre ei si sa fie un moment de penibil in public.

nu am curajul sa stau in mijlocul trotuarului cu o pancarda pe care scrie “free hugs”. am primit si oferit insa in cele 5 secunde mai multa caldura decat in 6 luni de viata la Lausanne. m-am intrebat toata seara ce pot eu sa ofer care sa aduca macar o parte din bucuria mea de aseara.

privesc oamenii in ochi si le zambesc. spun “sanatate” strainilor care stranuta langa mine.

lista nu e lunga, ba dimpotriva. majoritatea datilor am fie castile in urechi, fie ochii in vreo carte si lumea trece pe langa mine fara sa ii ofer sau sa primesc ceva. poate e normal in timpurile pe care le traim, din ce in ce mai rupti de necunoscutii din jurul nostru. poate doar devenim mai singuratici, mai speriati cand cineva, un strain oarecare, fara sa astepte nimic in schimb, intinde bratele si ne ofera o imbratisare.

1 person likes this post.

Like

Unlike