bianca bardas

Bucurestiul nu e pentru toata lumea. de fapt cred ca niciun loc nu e chiar pentru toti. dar Bucurestiul chiar trebuie sa ti-l doresti (indiferent de motivatia care sta in spate) ca sa nu fugi obosit sau scarbit sau satul in alte parti. mi-a inspirat mereu “ia-ma cu totul sau lasa-ma de tot”. stiu multi oameni care il detesta, unii dintre ei neavand nici macar experiente neplacute.

relatia mea cu orasul oraselor este, ca orice relatie, din cand in cand nevoita sa treaca prin perioade de evaluare, de raspuns cat mai sincer la intrebari cat mai grele. mai ales in perioade in care am ramas cu un gust amar pentru ca cei de la Sf Spiridon Vechi nici macar nu s-au obosit sa puna un microfon afara sa auda lumea sluja de Inviere, care oricum a pierdut teren considerabil in fata galagiei din trafic, a sierenelor si a Pastoralei (scrisoarea trimisa in fiecare an de IPS catre multimea de enoriasi, ce in mod normal se citeste undeva spre sf slujbei), in care nu am reusit sa imi dau seama daca am luat lumina de la o lumanare aprinsa de vecinul plictisit si spargator de seminte din fata sau a venit de la preot, in care rugaminti gen: “nu va impingeti, este pentru toata lumea” provoaca reactii adverse si oamenii mai au un pic si se calca in picioare.

dar pana la coada orasul ce vina are? cladirile nu pot sa se revolte ca in mijlocul lor, cele ce stau de niste zeci sau sute de ani cu fala pe bulevarde, se ridica sectia 14 de Politie din aluminiu si sticla (da, e vorba de Lascar Catargiu). strazile nu sunt cele care ne sufoca in trafic, desi se obisnuieste ca vina sa se dea pe ele, pentru ca sunt prea stramte pentru atatea masini (nici vorba ca ar fi cazul sa mai lasam masinile acasa si sa incercam si alte variante de transport sau mersul pe jos). nici bordurile din intersectia de la Budapesta nu au vreo vina pentru ca cineva de la primaria sectorului 4 s-a gandit sa le vopseasca in galben si negru si…. surpriza… vopseaua pe multe dintre ele a tinut… O ZI . nici cosurile de gunoi de fapt nu au o problema de disciplina atunci cand nu mai stau un suportii destinati de pe langa garduri.

da, recunosc ca de multe ori imi vine sa plec. nu doar din Bucuresti, dar si din tara. si nu pentru motive economice, ci in special cautarea unor oameni care sa aiba un sistem de valori mai apropiat de al meu, cu care sa pot forma o comunitate si sa ingrijim bunul public, sa il conservam, unor oameni care, veniti din toate colturile tarii intr-un oras, sa nu se mai comporte ca si cum ar fi doar turisti de wend si atunci e normal si sa scuipi si sa arunci pe jos si sa rupi si sa strici si a unor nativi care sa ii traga de maneca sau care sa accepte, dupa caz, ca statutul de bucurestean vine si cu obligatii, nu doar cu drepturi. sunt deja cativa ani de cand evit sa iau o decizie (sau poate asta inseamna in sine o decizie). dar pana atunci, pana cand va veni peste mine, peste toti, un viitor cu o vietuire intr-un alt loc, ce ar fi sa nu ma mai gandesc doar ce o sa ii cer primarului cand merg in audienta, ci sa si cer audienta respectiva. si sa vad eu ce pot face cu cosul de gunoi ce sta de o vreme rezemat de gardul din fata blocului (recunosc, sunt uimita ca nu l-a furat nimeni inca…)

Be the first to like.

Like

Unlike